Comisia Europeană a prezentat, luni, noul Instrument pentru situații de urgență al pieței unice (SMEI), prin care urmărește să mențină libera circulație a bunurilor, serviciilor și persoanelor și disponibilitatea bunurilor și serviciilor esențiale în cazul unor situații de urgență viitoare. Printre măsurile propuse se numără posibilitatea ca operatorii economici să fie obligați să furnizeze informații Comisiei, dar și să accepte comenzi prioritare pentru anumite produse.
Guvernul vrea să sprijine dezvoltarea pieței de capital prin mai multe măsuri, inclusiv prin "stimularea participării persoanelor fizice la piața de capital prin simplificarea procedurilor fiscale pentru investitorii de retail", a declarat premierul Ludovic Orban. Acesta nu a dat detalii, însă anunțul său va însemna, cel mai probabil, că persoanele care investesc pe piața de capital vor scăpa, potrivit informațiilor Profit.ro, de obligația de a depune Declarația Unică, pe care trebuie să o completeze anual și să o transmită către ANAF. Reprezentanții pieței de capital au cerut anterior Guvernului, exact în sensul acesta, să se revină la reținerea la sursă a impozitelor, care să fie realizată de broker pentru investițiile directe și de administratorul fondului pentru investițiile în fonduri deschise.
O industrie europeană competitivă la nivel global se bazează pe o Piață Unică funcțională, puternică, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Călin Bodea, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor responsabili pentru competitivitate la Consiliul UE COMPET, secțiunea Piață Internă și Industrie, desfășurată la finalul săptămânii la Helsinki, în Finlanda.
După aprobarea noilor reguli privind drepturile de autor, Parlamentul European a votat, joi, în favoarea adoptării proiectului legislativ referitor la drepturile de autor pentru programele de televiziune și de radio transmise online în Uniunea Europeană.
Negociatorii Comisiei Europene, ai Parlamentului European și ai Consiliului UE au ajuns la un acord politic în ceea ce privește proiectul legislativ vizând drepturile de autor pentru programele de televiziune și de radio.
Uniunea Europeană ar trebui să fie “îngrijorată” în privința Huawei și a altor companii chineze din tehnologie, din cauza riscurilor la adresa industriei și a securității blocului comunitar, spune vicepreședintele Comisiei Europene, Andrus Ansip, responsabil pentru piața unică digitală europeană.
Comisia Europeană a lansat, anul trecut, 29 noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ce revin României în calitate de membră a Uniunii Europene, numărul total de cazuri deschise împotriva țării ajungând la 58, în creștere de la 57 de cazuri la finele anului 2016, potrivit raportului anual al Comisiei privind monitorizarea punerii în aplicare a dreptului UE în 2017.
Oficiali din Guvernul german au propus acordarea de acces pe piața unică a UE pentru Marea Britanie, în schimbul unei taxe, arată un raport al Ministerului de Finanțe de la Berlin citat sâmbătă de revista Focus, relatează Reuters.
Marea Britanie ar putea pierde venituri din impozite și taxe de până la 66 miliarde de lire sterline (81 milioane de dolari) pe an în cazul în care ipoteza unui “Brexit dur” se va adeveri, potrivit unor documente guvernamentale obținute de The Times. Lira sterlină și-a extins declinul după apariția acestor informații, coborând sub 1,23 dolari.